am venit, cu picioarele inghetate, de la concertul Iris. de cateva zile, in orasul meu se desfasoara un soi de concerte in aer liber, oferite de monsieur primar (haha, cica. din banii nostri, bre!). nu m-am dus la niciunul, pentru ca nu mi-a atras nimic atentia. iar gandul ca as fi inconjurata de manelari analfabeti nu ma-ncanta deloc.
ieri am aflat ca azi e Iris. si am zis ca indur frigul, intrucat nu i-am mai vazut de vreun an jumate live. ultimul concert in Piatra a fost la Casa de Cultura (comunista cladire), atmosfera a fost slabuta si sunetul groaznic. dar ce mai conteaza, cand esti in fata unei armate de monstri sacri! e frumos cand vad ca oamenii mai in varsta din Piatra stiu sa fredoneze piese ca “Ultima toamna”, “Baby”, “Cazino” sau “Strada ta”.. ma bucura cand vad ca nu e totul pierdut, intr-o generatie infectata cu minimal (nu ma intelegeti gresit, nu am nimic impotriva genului, dar nu inteleg cum unii ar asculta asa ceva toata ziua, cand nu spune nimic..), manele (aici nu mai are rost sa comentez. sa nu ne mai miram ca tinerii spun ca “poeziile este” sau “care” in loc de “pe care”..) si alte “genuri” inflorite (si ofilite) peste noapte.
nu stiu de ce ma ia o senzatie asa placuta cand vad ca toata lumea din jurul meu canta/ urla/ da din cap/ sare/ se stramba/se dezbraca (da, am vazut si asa ceva). imi vine sa-i strang pe toti la un loc si sa sarim deodata. sau sa-i iau in brate. a fost mai putina lume ca la alte concerte, dar nu cantitatea conteaza, la urma urmei, ci calitatea, modul de manifestare, o oarecare cultura muzicala.
ma gandeam, in timp ce o ascultam pe Felicia Filip acompaniata de chitari, si vocea lui Minculescu, pe alocuri, ca Iris inseamna o parte din viata mea. la fel ca si Compact si Cargo. sunt cele trei formatii care m-au influentat enorm. datorita lor, am inteles ce-i muzica, ce inseamna un “live”, ce-nseamna o atmosfera intr-un spectacol, calitatea muzicala, versuri adevarate. dar Iris ramane partea sensibila. as fi vrut sa ma nasc odata cu ei, acum 30 de ani, sa implinesc un an odata cu o melodie aparuta. poate ca as fi fost altfel acum. cand a murit Teo Peter, a murit o parte din muzica sufletului meu. cand a murit Florian Pittis, a murit o parte din copilaria mea, nu stiu ce va muri din mine cand va muri si Iris, cu tot ce inseamna formatia asta pentru mine. pana atunci, ma bucur in continuare de muzica lor si de inconfundabilul “buna seara, prieteni!”.
