Filed under: stop cadru
in timp ce priveam apusul imbracata neglijent, intr-o camasa rupta la maneci si cu geaca de piele stramb asezata, iar blugii murdari in fund de pamant si suflecati deasupra gleznei, in fata blocului, cu lesa in mana si cainele langa, ma zgaiam la trecatori, la bunici obosite cu nepoti mancand inghetata, la femei venind de la serviciu cu paini in maini, barbati cu hainele murdare de motorina si noroi, cu sapa sau grebla in spate, am observat un copil. cu obrajii mai rosii ca de-obicei, cu degetele mici, ungiile taiate stramb, cu glod sub, pantaloni de camuflaj cu genunchi formati artificial, calcand gales, cu un ghiozdan spanzurat in spatele-i, apasandu-l, parca, pe o singura parte. l-am urmarit cu ochii retrasi in partea dreapta, in timp ce cainele mirosea iarba, pentru migrena, probabil, pana ce-a ajuns intr-o parcare, in care trei flacai inalti, gelati si stilati, cu “look” de club, de dijei si de platane, vorbeau despre ultimele melodii house, probabil, rontaind gratios o punga de seminte. s-a uitat stingher la ei, parca vroia sa le spuna ceva si nu stia cum si daca ar trebui. intr-un final, si mai rosu-n obraji, i-a rugat ceva. eram prea departe de ei ca sa aud ,dar mi-am dat seama, dupa mimica rugatoare si gestica la fel de expresiva, ca l-a rugat pe unul din ei sa-i lege una din curelele ghiozdanului mare cat spatele lui; surprinzator, cei trei nu l-au alungat cu un “marsh, ba, soarece, de-aici, unul din ei i-a zambit si i-a luat greutatea din spate, chinuindu-se cu un altul sa ii repare cureaua. nu vedeam sila si plictiseala pe fata lor, ci o expresie mult mai frumoasa decat a unui crestin idolatrizant ce participa in fiecare duminica la slujbe, fara sa inteleaga nimic, fara s-aprinda lumanarea aceea de 3 mii de lei cu sufletul… si am zambit, inevitabil. copilul a plecat apoi, l-am condus, din ochi, l-am vegheat in timp ce-a trecut strada, si mi-am adus aminte de “piciul” din filmul cu acelasi nume realizat de Charlie, care avea pantaloni mult prea mici pentru picioarele-i subtiri ca niste crengi de cires, alternandu-si picioarele, in mers saltat. chiar nu stiu cum sa exprim un sentiment atat de sincer de bucurie interioara, de spectacol vizual al vietii, care mi-a dat energie cat pentru doua saptamani, care mi-a mai dat o lectie de a nu judeca oamenii dupa aparente, pentru ca oricine are un gram de bunatate inauntru, desi-l ascunde cu haine mai mari, hanorace uriase-n care incap doi oameni, pantaloni tip sac de dormit sau alte accesorii moderne.
bunatatea nu involueaza, nici nu evolueaza.. ea e constanta, in fiecare din noi, hotaram singuri, rational sau nu, cand si daca sa o scuturam de praf.
recapitulare a zilei de ieri. certat cu colegi, blamat ipocrizie, vorbit despre politica la tigara din pauza mare, vorbit despre facultati si bac, visand la vara, facut planuri pentru mare, stresat pentru teza la geografie. azi – dat teza la geografie, ascuns copiute sub fund, lipit poze dezlipite de pe pereti, dormit, trezit si vorbit cu vecin de la parter, mirosit a tigara, stat in soare, langa pereti arsi, mangaiat catel puricos si orfan, zambit lume pe strada, traversat in locuri nepermise, alergat pe coridoare, cantat melodii aiurea la muzica, uitat la snooker, indragostit gilbert.
acum – urmarit ceas calculator, cronometrat timp de vorbire al politicienilor la tv, invatat fizica burghie maini stangi si drepte, mancat fistic, baut sampanie pentru examen luat la un anume consiliu de matusa tanara.
zambit.
