imi imaginez de multe ori ca fumez; nu, nu-s dependenta, sau cel putin asa vreau sa cred, dar sunt momente ale zilei care se-mperecheaza-n absolut cu o tigara, cu un fum macar, cu o gura rotunjita, scotand fum albastru, pe fundalul unui geam dintr-o ‘bodega’ de cartier, cu oameni calzi, ce-mbratiseaza la fel de calduros. asta e unul din acele momente. cand stai, in miezul unei zile de primavara, cu becul chior aprins deasupra-ti, cu mormane de hartii, creioane cu varfuri tocite pe birou, cu urme de degete pe pahare de suc fara acid, cand te uiti pe geam si spui ca-i toamna, pentru ca vezi punctulete mici pe asfalt si-ti dai seama ca ploua. am citit zilele astea ceva de Ionesco, indragostindu-ma, in acelasi timp, de detalii.. bine, aveam deja o pasiune in a observa anumite gesturi, dar nu-mi dadeam, poate seama, de complexitatea lor, de semnificatiile ascunse. as vrea sa mai pot scrie ca inainte; spiritul meu creativ, inspiratia din cotidian au disparut, sau s-au atrofiat, nu stiu, as vrea sa le pot reface cu niste plastilina albastra, dar vine caldura si s-ar topi.
vorbind de complexitatea unor detalii insignifiante pentru unii, ce le ignora, mi-am dat seama ca am observat prea tarziu o astfel de importanta in gesturile parintilor mei. camera mea e paralela cu camera lor si cu usa de la balcon; citeam despre siluete, despre obscuritate si ferestre murdare, cand am observat o astfel de silueta, de “barbat”, cu umeri lati, puternici, cu maini mari, degete de urias, unghii groase, cu forme ciudate si neregulate, de trapez, patrat sau paralelogram, de parca s-ar fi lipit de un manual de matematica, la capitolul geometrie; picioarele -putin strambe, cu degete foarte apropiate, de lungimi aproape egale, dar unghii incredibil de mici, ca la copiii ce poarta sandale cand joaca fotbal, si li se dezlipesc, usor. pantaloni de stofa ieftina, pantofi rotunzi, opinci masculine le-as putea numi, cu talpa monstruoasa cu un fel de crampoane elegante, o camasa simpla, bleo, cu forma coatelor bine creionata, guler prafuit, vesta cu dungi colorate-n maro si visiniu, toate aruncate dupa usa, pe masa de calcat arsa pe margine, mov. picioarele alterneaza, in timp ce se usureaza de pantalonii protocolari, alternand, pe urma de fier de calcat de pe covor, una din ispravile demne de un volum “amintiri din adultarie”; usa scartaie, e semn ca intimitatea trebuie pastrata si ochii cuiva trebuie sa-si schimbe punctul de aplicatie.
e un om de mustata caruia ma speriam si ma ascundeam in baie, unde stateam cu fundul pe cada mica, ruginita, scarboasa, cu ratuste galbene si mazgalite asezate militareste pe margine; stateam acolo singura ore-n sir, pana ma ademenea bunica cu gogosi mult prea imbibate-n ulei, cu forme aruncate la repezeala. toata lumea scrie despre copilarie, am mai spus-o, dar acum ma supara fluxul propriei mele constiinte, care se agita si nu pot sa nu inscriu in randurile astea de duminica ploioasa despre usa baii din apartamentul bunicilor… alt fenomen complex, si ea. trei cuvinte ar descri-o: alb, sfoara, dinti. da, acolo se lega odata la cateva luni o sforicica, de clanta metalica. mainile mari, groase, paroase, imi luau barbia, analiza superficial formatiunile infipte-n gingii, apasa pe unul, la intamplare, care-ncepea sa vibreze. sfoara imi zgaria obrazul, in drum spre durerea localizata ce trebuia s-o smulga. manile mari, groase, paroase trageau usa spre perete, ceva pocnea, sfoara se murdarea de sange, dintele cadea in mijlocul covorului. eu deschideam ochii. mainile mari, groase, paroase ma mangaiau pe cap. mama lua dintele de jos si-l arunca pe fereastra.
vreau sa fumez.
