“Visam zgomotos, traim pe soptite.
Atat de singuri de parca am fi impreuna..
Atat de impreuna, de parca am fi singuri.
Tu ma iubesti, nu am dreptul sa mor.
Iubitul meu inexplicabil,
E de-ajuns sa fac un singur pas in afara ta si sub el se surpa prapastia.
Suntem doua cantece rostogolite de acelasi tipat pana la limita tacerii.
mi-e teama sa raman treaza cand tu deja ai adormit..
Ma ingrop in pamantul peste care a trecut blandetea pasilor tai.
Se intelege ca traim adapostiti unul intr-altul de o eternitate si mai bine;
locuiesti cu mine in odaia in care s-ar zice ca stau singura
imi pui flori in par cand copacii se scutura
tacerea noastra bate ca o inima in miezul atator cuvinte carora nu le stim intelesul…
ma zbat in durerile nasterii tale continue
umblu cu mainile intinse cersind neputincioasei zile lumina palmelor tale
mi-e frica
as vrea sa intru in tine ca sa ma apar de moarte
imi amintesc infrigurarea cu care ma cautai de-a lungul trupului meu si nu ma gaseai
ceea ce facem noi nu e dragoste, ci muzica…
nu imi doresc ceasuri oprite,
n-am nevoie de fii ai omului care sa calce pe mare
nu cred decat in rasuflarea ta ritmata Vie.
singura minune dorita
printre atatea altele posibile
Va trebui sa-ti largesti odaile inimii ca sa-mi incapa umbra…
Ca un bolnav cu febra astept
Sa-mi pun pe frunte compresa cuvintelor tale
Tu poti mantui cu un suras toata nelinistea lumii
Ne regasim pe necautate
Ca doi copaci ramasi neatinsi dupa ce padurea a ars.
Eu – Tu ca o pluta alunecand peste tamplele dureroase ale pamantului
Trecem treji prin lumi somnambule
Acest Tu care se preschimba in Eu.
Ce liniste senzuala ne dezbraca gurile de cuvinte…
Duiosia danseaza printre noi cu talpile goale
Dorul de mine haladuieste noaptea pe acoperisuri cu bratele intinse
Dorul de mine, atat de copil si de geaman cu dorul de tine..
Citeste-mi chipul in pietre si asteapta-ma acolo unde
Nu e niciodata devreme, niciodata tarziu;
Acolo unde se petrece taina noastra cea de toate zilele.”
[I. B.]
